UNITATEA DE ASISTENŢĂ MEDICO-SOCIALĂ RUCĂR

UNITATEA DE ASISTENŢĂ MEDICO-SOCIALĂ RUCĂR

 

U.A.M.S. Rucăr a fost înfiinţată conform HCJ Argeş nr.41 din 28.02.2014, cu un număr de 40 de paturi prin reorganizarea Spitalului de Boli Cronice Rucăr,care a avut în structura 30 de paturi .

Unitatea deţine Autorizatie Sanitara de Funcţionare nr.7825/2014 emisă de D.S.P.Argeş şi Certificat de Acreditare prestator servicii sociale nr.001730/2014 emis de Ministerul Muncii. 

Spitalul a fost înfiinţat în 1940 ca spital de campanie. Între anii 1975 şi 1985 – 1988 a avut 120 de paturi şi 5 secţii – medicală, cardiologie, obstretică, pediatrie şi chirurgie. În perioada 1992 – 1994 a fost dotat prin programe ale Băncii Mondiale de dezvoltare a centrelor de sănătate.

Este situat pe drumul european 574 Piteşti – Braşov, la 25 km de Spitalul Orăşenesc Câmpulung, spital cu 400 de paturi şi Unitate Primiri Urgenţe. Drumul dintre cele două localităţi străbate o zonă muntoasă, cu multe serpentine şi dificil de străbătut în condiţii de iarnă. Cea mai apropiată unitate spitalicească judeţeană este Spitalul Judeţean Braşov aflat la 64 de km. Drumul, străbătând o zonă muntoasă, este uneori închis din cauza condiţiilor meteo. Spitalul Judeţean Argeş este situat la 77 de km., la Piteşti.

„Tragedia vârstei nu e de a fi bătrân, ci de a rămâne tânăr”

Oscar Wilde

Noutăţi/Informaţii utile